În temeiul prevederilor articolului 13 din Regulamentul UE nr. 679/ 2016
BIOGEN SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, strada Dimitrie Cantemir 3A/3, CUI 15448720, rezentată legal prin Prof. Dr. Alexandra Crăciun, prin intermediul compartimentelor administrative vă prelucrează datele cu caracter personal prin mijloace informatice și pe suport de hârtie cu scopul de a realiza misiunea laboratorului de analize medicale ca instituţie de servicii medicale – analize de laborator şi de cercetare.
Definiția datelor cu caracter personal înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”);
Exemple de date cu caracter personal:
- nume și prenume;
- adresă de domiciliu;
- adresă de e-mail, cum ar fi prenume. nume@societate. com;
- număr de act de identitate;
- date privind locația (de exemplu, funcția de date privind locația disponibilă pe un telefon mobil);
- adresă de protocol de internet (IP);
- identificator de modul cookie;
- identificatorul de publicitate al telefonului dvs.;
- date deținute de către un spital sau un medic, care ar putea fi un simbol ce identifică în mod unic o persoană.
În general, colectăm datele cu caracter personal direct de la dumneavoastră, astfel încât aveți controlul asupra tipului de informație pe care ne-o oferiți.
Persoanele vizate pot contacta responsabilul cu protecţia datelor cu privire la toate chestiunile legate de prelucrarea lor si la exercitarea drepturilor în temeiul art. 38 alin 4 din Regulamentul UE nr. 679 / 2016.
Datele pe care le prelucrăm noi sunt în principal, datele de identificare, demografice sau alte date personale pe care le colectăm în mod direct de la posesori.
Prelucrarea datelor personale se întemeiază, întotdeauna fie pe executarea contractelor încheiate cu CNAS, pe nevoia de a respecta o obligație legală, pe interesul nostru legitim sau un interes public major sau, dupa caz, pe consimțământul dumneavoastră, cu condiția manifestării de voință în acest sens.
Prelucrăm datele personale doar pentru scopuri legitime, precum acela de a vă identifica prin intermediul mijloacelor de comunicare, în scop statistic, pentru îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor pe care le oferim, pentru raportările analizelor efectuate către CNAS și verificarea calității de asigurat.
Datele dumneavoastră sunt necesare pentru realizarea obiectivului nostru principal de activitate, respectiv servicii paraclinice de laborator, servicii de cercetare, în vederea iniţierii şi derulării raporturilor juridice între dumneavoastră si laboratorul Biogen, precum și transmiterea de rapoarte/situații/cetralizări către CNAS, DSP.
Perioada de stocare şi prelucrare a datelor cu caracter personal este determinată de prevederile legale în vigoare. La sfârşitul perioadei de stocare şi prelucrare a datelor cu caracter personal, conform raporturilor juridice sau scopurilor precizate în declarațiile de consimțământ completate de persoanele vizate, datele cu caracter personal vor fi şterse din procesele curente şi vor fi arhivate conform legislaţiei naţionale.
Conform Regulamentului UE nr. 679/2016 persoanele vizate beneficiază de următoarele drepturi:
- dreptul de acces cu titlul gratuit la datele personale prelucrate;
- dreptul la rectificare şi dreptul la ştergerea datelor - fără a contraveni obligaţiilor legale ale societății;
- dreptul de restricţionare a prelucrării datelor – fără a contraveni obligaţiilor legale ale societății;
- dreptul la portabilitatea datelor;
- dreptul de a retrage oricând consimţământul în cazul în care prelucrarea se bazează pe consimţământ;
Pentru exercitarea acestor drepturi, puteți depune o cerere scrisă, datată şi semnată la Registratura societății Biogen, situată pe strada Voltaire 21/1, Cluj-Napoca.
De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.